Din Anul: 1956
Regizor: Yasujirô Ozu
Scenarişti: Kôgo Noda, Yasujirô Ozu
Distribuţie (în ordine alfabetică)
Chikage Awashima ... Masako Sugiyama
Takako Fujino ... Terumi Aoki
Ryô Ikebe ... Shoji
Daisuke Katô
Keiko Kishi ... Chiyo Kaneko
Kuniko Miyake ... Yukiko Kawai
Chishû Ryû ... Kiichi Onodera
Haruko Sugimura ... Tamako
Teiji Takahashi ... Taizo Aoki
Masami Taura ... Koichi Kitagawa
Eijirô Tôno ... Client în lacto-barul 'Blue Mountain'
Kumeko Urabe ... Shige Kitagawa
Sô Yamamura ... Yutaka Kawai
(sursa: http://www.imdb.com/title/tt0049784/)
(sursa foto: http://www.worldscinema.com/2010/04/yasujiro-ozu-soshun-aka-early-spring.html)
Un film lung, 144 minute. Deşi un film lung, nu este un film la care te plictiseşti...
Cineva îmi spunea, acum 20 de ani, că adevărata familie nu este cea de acasă, ci cea de la serviciu. Dacă acasă comunicarea cu familia este limitată la o oră sau două între masa de seară şi somn, comunitatea formată la serviciu oferă 8 ore de oportunităţi de comunicare. Mai mult, subiectele de comunicare există, pentru că locul de muncă oferă un nesfârşit prilej de legături interumane.
Early Spring dezvoltă, în etape, tocmai acest concept de familie paralelă neoficială. Aparent filmul vorbeşte despre faptul că un funcţionar are o amantă, în profunzime însă relaţia cu familia paralelă se duce mai ales în legătura cu colegii care acaparează tot timpul liber lăsând soţiei numai aşteptarea. Dialogul de la final între cei doi soţi, izolaţi de lumea tumultuoasă, este fără echivoc...
- Proprietăreasa mi-a spus că tot ceea ce faci este să citeşti. Este chiar o schimbare.
- Nu ai ce face altceva aici.
- Mă bucur să aud asta.
Filmul este însă interesant şi privit prin prisma realităţii angajatului, observaţie cu un punct culminat în momentul bătrânului din lacto-bar care se pregăteşte pentru ieşirea la pensie, după 31 de ani de muncă, fără să-şi poată duce la îndeplinire visul vieţii.
- Sunt aproape de vârsta pensionării
- Câţi ani ai lucrat?
- Sunt exact 31 de ani. Mă simt foarte obosit.
- O pensie mare.
- Nu prea. Aici e problema. Speram ca la pensie să deschid un mic magazin aproape de şcoală. Mă gândeam că mă voi relaxa. Dar pensia nu este îndeajuns. Asta este tot ce ne aşteaptă. Doar deziluzii şi singurătate. Am muncit 31 de ani lungi pentru a descoperi că viaţa este doar un vis lipsit de conţinut
Cineva îmi spunea, acum 20 de ani, că adevărata familie nu este cea de acasă, ci cea de la serviciu. Dacă acasă comunicarea cu familia este limitată la o oră sau două între masa de seară şi somn, comunitatea formată la serviciu oferă 8 ore de oportunităţi de comunicare. Mai mult, subiectele de comunicare există, pentru că locul de muncă oferă un nesfârşit prilej de legături interumane.
Early Spring dezvoltă, în etape, tocmai acest concept de familie paralelă neoficială. Aparent filmul vorbeşte despre faptul că un funcţionar are o amantă, în profunzime însă relaţia cu familia paralelă se duce mai ales în legătura cu colegii care acaparează tot timpul liber lăsând soţiei numai aşteptarea. Dialogul de la final între cei doi soţi, izolaţi de lumea tumultuoasă, este fără echivoc...
- Proprietăreasa mi-a spus că tot ceea ce faci este să citeşti. Este chiar o schimbare.
- Nu ai ce face altceva aici.
- Mă bucur să aud asta.
Filmul este însă interesant şi privit prin prisma realităţii angajatului, observaţie cu un punct culminat în momentul bătrânului din lacto-bar care se pregăteşte pentru ieşirea la pensie, după 31 de ani de muncă, fără să-şi poată duce la îndeplinire visul vieţii.
- Sunt aproape de vârsta pensionării
- Câţi ani ai lucrat?
- Sunt exact 31 de ani. Mă simt foarte obosit.
- O pensie mare.
- Nu prea. Aici e problema. Speram ca la pensie să deschid un mic magazin aproape de şcoală. Mă gândeam că mă voi relaxa. Dar pensia nu este îndeajuns. Asta este tot ce ne aşteaptă. Doar deziluzii şi singurătate. Am muncit 31 de ani lungi pentru a descoperi că viaţa este doar un vis lipsit de conţinut
Este un film cu încărcătură educaţională, numai că puţini duc mai departe această învăţătură, cei mai mulţi uită şi se reîntorc la vechile semne ale prezentului.
Spunea Fujiwara no Motokata, KKS 206Optimismul este însă prezent, pentru că ostracizarea celor doi soţi rezolvă starea naturală de conflict. Poemul de mai sus vorbeşte despre înţelepciunea de sfârşit a vieţii. Gâsca sălbatică iernează în Japonia. Plânsetul gâştei anunţă toamna. Astfel că poemul capătă înţelesul dragostei respinse, dezechilibrate, care este condusă spre toamnă, simbol al îmbătrânirii. Am adăugat aceste versuri de mai sus pentru că mi se pare a conduce cumva la o întregire a conceptului filmului.
matsu hito ni aranu mono kara hatsukari no
kesa naku koe no mezurashiki kana
nu este persoana pe care o aşteptam
gâsca sălbatică plânge, ciudată este a sa voce
No comments:
Post a Comment